Hai să începem cu o scenă pe care aproape toți am trăit-o: E ședință. Se discută intens. Spui o idee. E clară, e bună, e argumentată. Se lasă o secundă de liniște. Apoi altcineva spune cam același lucru, puțin mai apăsat. Și dintr-odată ideea devine „excelentă”. Dacă ai simțit vreodată impulsul acela mic din stomac – „Stai… dar asta am spus și eu” – știi exact despre ce vorbim.
În martie, ne place să vorbim despre diferențe. Femeile sunt empatice. Bărbații sunt raționali. Femeile fac multitasking. Bărbații sunt orientați pe obiective. Sună bine, e frumos ambalat, merge în prezentări. Doar că în realitate lucrurile sunt mai nuanțate. Și mai interesante.
Femeile știu – uneori fără să-și dea seama că știu – că dacă sunt prea directe pot fi etichetate drept „dificile”. Bărbații știu – tot la nivel inconștient – că dacă par prea vulnerabili pot părea „slabi”.
Și atunci fiecare ajustează volumul propriei personalități.
Mai încet aici.
Mai ferm dincolo.
Mai puțină emoție.
Mai puțină autoritate.
E un dans obositor. Și aproape nimeni nu-l recunoaște deschis.
Organizațiile care cresc sănătos nu încearcă să șteargă diferențele. Nu vor femei „mai dure” și bărbați „mai sensibili”. Vor oameni care nu se tem că vor fi judecați pentru stilul lor natural.
Iar când oamenii nu mai consumă energie ca să pară „potriviți”, se întâmplă ceva aproape magic: devin mai prezenți. Mai creativi. Mai dispuși să colaboreze. Și, da, chiar și ședințele de luni dimineață devin mai suportabile.
Poate asta ar fi o celebrare matură a lunii martie: nu să spunem că suntem diferiți, ci să ne dăm voie să fim altfel fără să ne judecăm unii pe alții. Și asta, îți garantăm, va fi surprinzător de relaxant.
