În preajma noului an, un resort interior abia conștientizat ne determină să intrăm în jocul rezoluțiilor. Cu toată seriozitatea, ne notăm mental sau în agende obiectivele prin care ne vom îmbunătăți viața: alergat în fiecare dimineață, petrecut mai mult timp cu prietenii și familia, economisit, învățat limba chineză, renunțat total la zahăr, mai multe călătorii, etc. Uneori nici nu observăm că unele dintre aceste rezoluții se bat cap în cap (de ex., economiile și călătoriile).
Facem toate astea amintindu-ne vag că și la începutul anului trecut am făcut ceva asemănător, și acum doi ani, de altfel, și tot așa, și nu prea a funcționat. Alungăm rapid gândul și ne întoarcem la lista noastră de oameni mari. De ce ne tot păcălim cu lista de rezoluții, deși cumva știm că nu prea se concretizează? Și de ce nu funcționează ele?
Suntem creaturi care caută constant confortul (nu neapărat plăcerea, cât mai ales absența durerii/ efortului). De aceea, mintea umană și-a dezvoltat mecanisme extrem de rafinate menite să evite sau să alunge disconfortul, numite în cercetare erori/ bias-uri cognitive, iar în psihoterapie mecanisme defensive. Avem, deci, un fel de super-putere paradoxală: capacitatea de a ne autoamăgi, de a ne păcăli singuri, folosind cele mai logice argumente.
Iar când vine vorba de rezoluțiile noului an, nu prea reușim să ne transformăm bunele intenții în priorități. Suntem dominați de ceea ce specialiștii în comportamentul uman numesc „inconsistență temporală”: acordăm o greutate mai mare beneficiilor din viitor și mai puțină importanță acelorași beneficii când trebuie să acționăm în prezent; în schimb, pe moment acordăm mai multă importanță satisfacției imediate. Cu siguranță că îmi va prinde bine să merg la bazin să înot, voi face asta de luni; luni a venit, dar nu mă simt în stare să merg la bazin, mai bine mai stau un pic în pat.
În plus, suntem înșelați de efectul amețitor al „noului început” și tindem să fim extrem de optimiști. Efectul acestui optimism este că ne stabilim 7-8 rezoluții, toate mărețe și care presupun răsturnări extraordinare de situație: ne raportăm la noi înșine ca și cum am fi altcineva, cu un alt context de viață. Realitatea este însă că în anul care urmează vom fi tot noi, cu stilul nostru de viață complicat și cu luptele noastre cotidiene.
Pe de altă parte, dacă nu ne propunem nimic, nici nu schimbăm nimic, nu? Și m-ai putea întreba: atunci cum să facem?
În primul rând, e important să înțelegi că nu e nimic magic legat de 1 ianuarie (sau de ziua de luni). Așa că îți poți propune să schimbi ceva în bine și pe 13 februarie. Oricând.
Începe cu un singur obiectiv, definit foarte specific. Da, unul singur. Apoi, fă-ți un plan, detaliat, și ia fiecare pas pe rând. Exemplu: vrei să alergi la maraton, dar ai zero condiție fizică? Începe prin a merge zilnic pe jos măcar 45 de minute; apoi, prin a alerga 10 minute, nu mai mult, etc. Identifică-ți punctele slabe și pregătește răspunsuri mai bune pentru ele: când sunt tentat să renunț? Ce îmi pot spune în acele momente pentru a-mi reaminti de motivația mea? Așteaptă-te și la momente în care pare că regresezi, dar nu le folosi drept pretext pentru a renunța.
Reamintește-ți că schimbarea e un proces și continuă-ți călătoria!
