ARTICOL: VREI SA PARI SIGUR PE TINE? FII AUTOIRONIC!

Una dintre marile frici care ne urmareste in viata este teama de ridicol. Ne deranjeaza gandul ca ceilalti ar putea rade de noi sau ne-ar considera inferiori din anumite puncte de vedere. Ne dorim sa parem siguri pe noi si experimentati, dar multi traiesc cu temerea ca nu sunt destul de inteligenti, de frumosi sau ca in anumite situatii nu se descurca la fel de bine ca altii.

Teama de a nu fi la inaltimea asteptarilor apare chiar in situatii banale, lipsite de miza. Ne framanta ideea ca vom fi imbracati exagerat de elegant sau prea casual la un eveniment, ca nu stim care este furculita pentru peste la o cina simandicoasa sau ca ne vom pozitiona prost in fata prietenilor la un joc de inteligenta sau cultura generala.

Suntem preocupati de parerea celorlalti despre noi si adeseori facem eforturi sa fim admirati. Merita oare? Adevarul este ca doar cativa nu ne suporta, foarte putini ne iubesc, iar celorlalti chiar nu le pasa de noi.

Orice om a trecut pe parcursul vietii prin momente absolut ilare, s-a impiedicat si a cazut intr-un loc public, n-a inteles despre ce era vorba cand pentru toti ceilalti era clar, a scos involuntar un sunet jenant in public sau a felicitat o doamna grasuta crezand ca e insarcinata. N-ar fi oare mai bine ca in loc sa ne simtim prost cand ni se intampla asa ceva, sa ne distram cot la cot cu ceilalti? Exista oameni foarte apreciati cum ar fi Barack Obama, Jennifer Lawrence, Printul Charles sau Larry David care adesea se autoironizeaza, dezarmandu-i pe cei care intentionau s-o faca si castigand astfel mai mult admiratia si simpatia publicului.

Cu cat incercam sa parem perfecti si mai seriosi cu atat devenim mai nesiguri pe noi si mai putin atractivi. In mod bizar, tocmai atunci cand esti degajat si nu te preocupa ideea de a fi remarcat si apreciat, creste probabilitatea sa obtii aceste lucruri. Daca esti primul care se amuza cand ti se intampla ceva ridicol si treci cu dezinvoltura peste acel moment, ai toate sansele sa fii admirat, pentru ca sunt putini cei care par sa se simta cu adevarat bine in pielea lor indiferent de situatie.

Adeseori suntem prea preocupati sa ne pastram in orice ocazie demnitatea si evitam provocarile care includ riscul de a fi refuzati sau situatiile in care este posibil sa nu ne descurcam prea bine. E drept ca in felul asta ramanem intr-o zona de confort emotional insa ratam multe ocazii de a ne distra, de a fi mai apreciati la serviciu sau de a incepe o relatie cu cineva care ne place mult. Frica de a nu ne face de ras ne ingheata si devenim evitanti, ratand astfel oportunitati de care ne-am putea bucura din plin.

Peste tot intalnim oameni dispusi sa vorbeasca despre calitatile lor scotand in evidenta cat de usor se descurca ei atunci cand altora le e greu, insa din pacate pentru ei nimeni nu prea are chef sa-i asculte. Oamenilor le plac povestile amuzante, autentice, spuse cu sinceritate asa ca nu ezita sa povestesti cu umor despre momentele cand ti s-a intamplat ceva jenant. Vei atrage simpatia celorlalti, dar si respectul lor, pentru ca demonstrezi ca esti puternic atunci cand vorbesti despre lucruri pe care multi le-ar ascunde din teama de a nu fi considerati ciudati sau ridicoli.

Autoironia nu este doar un instrument la care sa recurgi cand sunt altii de fata. Merita sa o faci in primul rand pentru tine chiar si atunci cand esti singur, pentru ca in felul asta poti sa-ti traiesti viata mai amuzant si mai relaxat.

DOREȘTI O PROGRAMARE?

Suntem pregatiti sa te ajutam

ALTE ARTICOLE

Cum sa cresti un copil puternic?

Cum sa cresti un copil puternic?

Cat de mult au reusit parintii tai sa faca pentru tine, se vede atunci cand reusesti sa fii puternic fara sa fii agresiv, modest fara sa fii umil si mandru de tine fara sa fii arogant . Acum ca esti parinte, tu stii ce ai de facut sa cresti un copil puternic?

De ce se dau batuti oamenii

De ce se dau batuti oamenii

Exista momente in viata in care ne ciocnim de un esec si ne resemnam. Uneori ne pierdem increderea in noi, alteori ne temem de esecuri mai mult decat ne dorim succesul. Astazi v-am pregatit un mic grafic care ilustreaza cateva dintre motivele pentru care oamenii se dau batuti…

Arta de a vedea invizibilul

Arta de a vedea invizibilul

Ca psihologi si medici psihiatri suntem antrenati sa vedem ce se ascunde in spatele aparentelor, cu alte cuvinte stim sa vedem mai mult decat vor oamenii sa arate. A-i intelege pe ceilalti este un fel de “super-putere” care te ajuta sa ai alaturi oameni care ti se potrivesc, te fereste de anumite dezamagiri si de ce sa…

Call Now Button