Consiliere Psihologica pentru Copii si Parinti » Cum sa te feresti de influenta grupului

CUM SA TE FERESTI DE INFLUENTA GRUPULUI

 

Cand ai ajuns adolescent este randul tau sa decizi ce prieteni sa ai si in ce grupuri sa-ti petreci timpul, a trecut vremea in care parintii iti alegeau prietenii si locul de joaca. Cu cat inaintezi in varsta devii mai independent iar prietenii vor juca un rol mai important in viata ta. Influenta grupului poate sa fie buna cand te ajuta sa gasesti prietenie, acceptare si sa imparti experiente care-ti aduc bucurie.

Totusi, uneori stresul din viata unui adolescent poate veni chiar din partea grupului. Te poti simti presionat sa faci un anumit lucru cu care nu te simti confortabil, sa consumi droguri sau alcool in cantitate mare, ori sa-ti asumi riscuri foarte mari atunci cand conduci sau cand ai contacte sexuale inainte de a fi pregatit.

Presiunea poate fi exprimata deschis “este doar o bere si toata lumea bea” sau indirect – facand o petrecere la care se consuma numai alcool. In mare parte stresul din partea grupului poate veni sub forma unor semnale subtile, doar lasand sa se inteleaga ca trebuie sa te imbraci sau sa vorbesti intr-un anumit fel, sa adopti o anumita atitudine cu colegii, cu parintii si profesorii. Oamenii cu incredere scazuta in ei sunt mai predispusi sa se lase influentati de ceilalti.

Oamenii se pot simti constransi sa se conformeze pentru a putea fi acceptati, pentru a nu se simti ciudat sau inconfortabil. Cand nu suntem siguri pe modul in care vrem sa actionam intr-o anumita situatie sociala, tindem sa observam la ceilalti oameni ce este acceptabil sa facem si ce nu. Cei mai influentabili vor urma pe cineva cu atitudine de lider sau vor face ce face majoritatea.

Orice om ajunge la un moment dat intr-o situatie neplacuta datorita presiunii grupului. Nu conteaza cat de bine iti alegi prietenii sau cat de bine crezi ca ii cunosti, mai devreme sau mai tarziu vei avea de luat decizii dificile care pot fi nepopulare. Poate fi ceva foarte simplu, ca de exemplu sa rezisti in a-ti cumpara un ipod cu banii castigati la un job part-time doar pentru ca toata lumea are, sau poate fi o decizie complicata care te poate pune in situatia de a fi exclus din grup. Aceste situatii sunt oportunitati prin care iti vei da seama ce este mai bine pentru tine.

Specialistii de la The MIND te pot ajuta sa fii independent, sa alegi ce este mai bun pentru tine si sa te simti confortabil atunci cand spui “nu”. Cu prietenii adevarati nu va trebui sa simti niciodata ca ai de oferit explicatii sau scuze. Nu e usor sa rezisti constrangerilor grupului, dar daca reusesti sa o faci, te vei simti mult mai bine si mai increzator in tine.

 

DOREȘTI O PROGRAMARE?

Fa primul pas catre rezolvarea problemei cu care te confrunti