ARTICOL: UN ALT FEL DE A INTERACŢIONA CU REALITATEA:
AI SAU NU AI DE ALES?

Articol scris de CAMI DUMITRU – Psiholog si Psihoterapeut in Clinica THEMIND

Intr-un podcast ascultat recent, un psihoterapeut spunea că „reality is an ongoing accomplishment”, adică, într-o traducere aproximativă şi, recunosc, stângace, „realitatea este o realizare în continuă construcţie”. Si, cumva, mintea mea s-a dus imediat la ideea opţiunilor, a alegerilor.

Să luăm un exemplu: X a primit un feedback extrem de negativ la job si se simte furioasă, dezamăgită, poate chiar îngrijorată în legătură cu viitorul ei profesional. Simte că e într-o capcană. Nu are cum să schimbe evaluarea managerului şi i se pare că întreaga ei viaţă se va prăbuşi. Ce opţiuni are totuşi? Poate să dea curs furiei şi să se încrânceneze în a le arăta celorlalţi ce imbecil notoriu este şeful, poate să dea curs dezamăgirii şi fricii şi să fie tot mai demotivată de muncă, poate să îşi folosească furia pentru a se motiva şi a avea rezultate mai bune, poate să îşi folosească dezamăgirea pentru a înţelege cum a ajuns în acea situaţie, poate să-şi căute un nou job, etc.

Y tocmai a fost părăsit de partenera sa, după o relaţie de aproape 3 ani. Nu înţelege ce s-a întâmplat şi face toate eforturile să o convingă să îl primească înapoi. Simte că nu poate trăi fără ea, parcă nu are aer. Este blocat, suspendat undeva. Opţiunile? Poate să caute obsesiv soluţii, poate să se simtă vinovat pentru finalul relaţiei şi să alunece în depresie, poate să fie furios pe fosta parteneră şi să decidă că femeile nu merită încrederea lui sau poate să îşi trăiască suferinţa, dar şi să îşi activeze alte resurse, amintindu-şi, de pildă, că viaţa lui înseamnă mult mai mult decât relaţia de cuplu (mai există şi familia, prietenii, jobul, pasiunile, etc).

De multe ori avem sentimentul ca suntem constrânşi de ceea ce ni se întâmplă, ni se pare că nu avem opţiuni şi trăim o frustrare teribilă. Chiar în acele clipe, fără să ne dăm seama, facem anumite alegeri, într-un fel conduşi de pilotul automat al emoţiilor de moment, iar apoi suferim îndelung. Ambele exemple de mai sus sunt din practica de psihoterapie, oameni cu care am lucrat şi la a căror neputinţă, frustrare şi durere am asistat. Vindecarea, „mai binele” pe care-l căutăm cu toţii a venit în momentul în care cei din faţa mea au renunţat sa caute vinovaţi, nu au mai încercat să-l schimbe pe celălalt şi s-au orientat în schimb, către ceea ce era (măcar parţial) sub controlul lor – si anume propria lor persoană. Echilibrul a apărut în momentul în care au înţeles că au mult mai multe opţiuni.

Exemplele anterioare sunt doar o ilustrare succintă a unui curent terapeutic promovat de psihiatrul american William Glasser – teoria alegerii şi terapia realităţii. Asumpţia de bază este următoarea: ceilalţi oameni nu ne pot face fericiţi sau nefericiţi, ei ne oferă doar informaţii, iar modul în care procesăm acele informaţii este alegerea noastră. De aici derivă un alt principiu: nu poţi controla ceea ce fac ceilalţi, dar poţi alege ceea ce faci tu. Alegerile pe care le facem lucid, conştient şi asumat aduc cu sine responsabilitate, dar şi libertate şi stare de bine.

Căutarea de ţapi ispăşitori în exterior (şeful, iubita, părinţii, etc) sau în interior (autoculpabilizare) ne ţine blocaţi în acelaşi vârtej emoţional, ne face să ne pierdem starea de bine. Incercarea de a-i controla pe ceilalţi ne contaminează şi distorsionează relaţiile şi are efect de bumerang – încercăm să-i controlăm/să-i schimbăm pe cei apropiaţi crezând că aşa vom fi fericiţi, dar în final, suferim şi mai rău. Glasser spune că pentru a-şi satisface cea mai profundă nevoie umană – aceea de a iubi şi de a fi iubiţi, oamenii trebuie să-şi repare relaţiile cu familia, prietenii şi colegii de job, modificând unica variabilă aflată sub controlul lor: propriul comportament.

Alegerile noastre, conştiente sau doar parţial conştiente, ne influenţează viaţa. Avem responsabilitatea propriilor alegeri, iar acestea ne construiesc realitatea. Avem mai multe opţiuni din care putem alege, e suficient să privim dincolo de perspectiva noastră fixă, automată. Acesta este mesajul pe care încerc să îl transmit în şedinţele de consiliere psihologică. Si cred că este un mesaj care iniţial trezeşte frică şi angoasă, dar care apoi aduce cu sine speranţă şi libertate.

Psihoterapia ne provoacă la maturitate. Maturitatea aceea frumoasă şi echilibrată, lucidă şi stăpână pe sine, responsabilă şi liberă, care nu ţine de vârstă ( e un fel de a fi al Eului total diferit de „sunt adult, fac ce vreau” sau „sunt adult, trăiesc sub imperiul lui trebuie).” Si ştiu că alegerile asumate sunt o cale tare potrivită de a ajunge la această maturitate.

 

DOREȘTI O PROGRAMARE?

Suntem pregatiti sa te ajutam

ALTE ARTICOLE

Cum sa cresti un copil puternic?

Cat de mult au reusit parintii tai sa faca pentru tine, se vede atunci cand reusesti sa fii puternic fara sa fii agresiv, modest fara sa fii umil si mandru de tine fara sa fii arogant . Acum ca esti parinte, tu stii ce ai de facut sa cresti un copil puternic?

De ce se dau batuti oamenii

Exista momente in viata in care ne ciocnim de un esec si ne resemnam. Uneori ne pierdem increderea in noi, alteori ne temem de esecuri mai mult decat ne dorim succesul. Astazi v-am pregatit un mic grafic care ilustreaza cateva dintre motivele pentru care oamenii se dau batuti…

Arta de a vedea invizibilul

Ca psihologi si medici psihiatri suntem antrenati sa vedem ce se ascunde in spatele aparentelor, cu alte cuvinte stim sa vedem mai mult decat vor oamenii sa arate. A-i intelege pe ceilalti este un fel de “super-putere” care te ajuta sa ai alaturi oameni care ti se potrivesc, te fereste de anumite dezamagiri si de ce sa…

Call Now Button