ARTICOL: CUM APARE TENTATIA DROGURILOR

Interviu cu Dr. EMILIAN VOICULESCU – medic psihiatru si psihoterapeut in cadrul clinicii THEMIND

Efectele distrugătoare ale drogurilor

Acestea sunt cunoscute de toţi oamenii, mai ales de adolescenţii care au parte de multe discuţii cu tema prevenirea consumului de droguri. “Frecvenţa maximă a consumului de droguri (atât în România, cât şi la nivel european) se întâlneşte în intervalul de vârste 20-29 de ani”, spune psihiatrul Emilian Voiculescu.

Totuşi numărul dependenţilor creşte în fiecare an, mărindu-se considerabil dacă ţinem cont şi de “noul trend”- etnobotanicele.

De ce?

Întrebarea “de ce te-ai apucat de droguri ?” primeşte aproape de fiecare dată acelaşi răspuns de la consumatorii de droguri “fiindcă toţi prietenii mei o făceau”.

Se pare că anturajul, tentaţia străzii şi senzaţiile promise sunt principalele motive pentru care tinerii încep să se drogheze. “De la 17 ani am început să consum droguri, mergeam în cluburi şi prietenii mei consumau aşa că m-am apucat şi eu”, îşi începe povestea Alex.

Dar cauzele sunt mult mai complexe decât răspunsurile pe care le oferă dependenţii. Uneori adevăratele motive nu le cunosc nici ei sau pur şi simplu nu vor să le recunoscă pentru că este mai simplu să dai vina pe cineva decât “să recunoşti că problema este la tine”.

Fiecare poveste marcată de apariţia drogurilor începe cu presiunea negativă a anturajului care impinge o persoană spre drog. Dar dacă ne gândim că nu toate substanţele provoacă dependenţă de la prima administrare, atunci influenţa prietenilor nu explica de ce consumul continuă chiar şi după prima încercare, spune psihiatrul Emilian Voiculescu.

“Adesea după discuţii mai amănunţite putem constata că o parte importantă dintre consumatori relatează preexistenţa unor stări şi conflicte psihologice ale căror efecte sunt ameliorate de drog. Astfel putem spune că unii consumatori se autotratează folosind drogul sau încearcă să tragă atenţia celor din jur”, explică psihiatrul.
Alex recunoaşte că timp de doi ani obişnuia să consume toate tipurile de droguri, de la heroină la etnobotanice pentru că “nu vroiam să văd realitatea, nu o suportam şi mă drogam. Şi de acolo a început toată nenorocirea”.

Dezintoxicare şi procesul de reabilitare

“Atunci când nu mai consumi, totul este extraordinar de dureros. Nu mai poţi să dormi, te dor toate oasele încontinuu, dureri musculare peste tot. Îţi curg ochii, ai frisoane, îţi este frig non-stop şi nu poţi să mănânci nimic”, spune un fost dependent.

Tratamentul este un proces îndelugat şi dureros la început şi pot exista multe recăderi. Primul pas în acest sens este dezintoxicarea care trebuie urmată de intrarea într-un program post-cură în care consilierea psihologică este foarte importantă.

“Tratamentul nu poate şterge drogul din mintea pacientului, ci il face pe acesta să capete mai mult control asupra drogului în particular şi asupra propriei vieţi în general. Adesea în discuţiile cu pacienţii compar acest proces cu invăţatul mersului pe bicicletă: oricât de bine am şti să mergem, există mereu posibilitatea să cădem, ceea ce este diferit este că nu ne prăbuşim la fiecare metru şi chiar dacă mai cădem nu inseamnă că ne spargem de fiecare dată capul.”, explică psihiatrul.

Mulţi pacienţi ajung să renunţe la droguri, însă acest lucru nu înseamnă că nu vor mai consuma niciodată. Iar în acest proces de reabilitare, familia joacă un rol decisiv. Pentru că dacă foştii dependenţi vor avea pe cineva alături care să le ofere ajutorul, tentaţia drogului va fi mult mai mică.

DOREȘTI O PROGRAMARE?

Suntem pregatiti sa te ajutam

ALTE ARTICOLE

Cum sa cresti un copil puternic?

Cat de mult au reusit parintii tai sa faca pentru tine, se vede atunci cand reusesti sa fii puternic fara sa fii agresiv, modest fara sa fii umil si mandru de tine fara sa fii arogant . Acum ca esti parinte, tu stii ce ai de facut sa cresti un copil puternic?

De ce se dau batuti oamenii

Exista momente in viata in care ne ciocnim de un esec si ne resemnam. Uneori ne pierdem increderea in noi, alteori ne temem de esecuri mai mult decat ne dorim succesul. Astazi v-am pregatit un mic grafic care ilustreaza cateva dintre motivele pentru care oamenii se dau batuti…

Arta de a vedea invizibilul

Ca psihologi si medici psihiatri suntem antrenati sa vedem ce se ascunde in spatele aparentelor, cu alte cuvinte stim sa vedem mai mult decat vor oamenii sa arate. A-i intelege pe ceilalti este un fel de “super-putere” care te ajuta sa ai alaturi oameni care ti se potrivesc, te fereste de anumite dezamagiri si de ce sa…